Si am incalecat pe o sa, si am avut parte de o poveste asa...cu de toate, cu vant, cu soare arzator, cu frig (da, cu frig, nu este nicio gluma, in ultima zi cand am plecat de la Borsec era destul de frig, nu putine erau casele unde se vedea fum iesind pe hornuri), cu ploi, cu drumuri proaste si bune deopotriva, cu intamplari mai ciudate pe care adesea le numim "tipic romanesti", cu tampiti care se uitau la un strain aflat pe bicicleta ca la un extraterestru, cu cretini care aveau in mana un volan si claxonau de cele mai multe ori aiurea, pe scurt cu orice se poate intalni un pasionat al pedalatului pe sosea.
Si in anul de gratie 2013 in care mi-am pus multe sperante in a avea un concediu decent, sperantele mi-au fost naruite din motive straine de acest blog, asa ca in loc de cinci sau sase zile cat mi-as fi dorit sa dureze o astfel de tura, in care planificasem unirea capitalei Ungarei cu cea a Romaniei pe bicicleta, am avut doar patru zile la dispozitie, inclusiv transportul, pentru un traseu in totalitate pe teritoriul Romaniei. Asa ca, fara nicio zi de odihna inainte de o astfel de tura si dupa o zi destul de obositoare la serviciu, joi spre vineri noaptea (8-9 august 2013), cu obisnuita si proverbiala intarziere a trenurilor romanesti, am purces la drum intr-un tren supra-aglomerat, fara loc destinat bicicletelor, cu rotile scoase si inghesuita intre doua vagoane ale trenului, iar eu pazind-o chiar langa toaleta vagonului, intr-o combinatie de mirosuri "imbietoare" alaturi de fumul de tigara al celor disperati sa fumeze. Intr-un final, a fost o calatorie in care statul pe jos, in picioare ore intregi si un "atipit" pe final de circa o ora, s-au combinat intr-una dintre cele mai interesante calatorii cu trenul, calatorie care nu m-a gasit pe mine singur pe jos pe langa toaleta, ci alaturi de alti oameni, calatori fara loc, si unii fara bilet, asezati pe unde am putut fiecare sa stam. Intr-un moment in care reusisem sa inchid putin ochii si sa nu mai aud zgomotul celor din jur si al trenului, mai aveam putin si cred ca incepeam sa visez, o mana de baba ma apasa pe umar si imi face semn ca vrea sa treaca la toaleta. In secunda urmatoare, in mintea mea imi imaginam deja cum o bagam cu capul in toaleta, cum ii trag cateva palme sau cum o arunc din tren pe nefericita femeie, care indraznise sa-l trezeasca pe "neamtul" care parca era pus sa pazeasca toaleta.
Dupa o jumatate de ora intarziere la plecare, iar la sosire cu intarziere de una bucata ora, a venit si vremea cand orasul Petrosani s-a aratat in toata splendoarea saraciei care a pus stapanire pe acest oras, ca de altfel pe aproape intreaga suprafata a Romaniei. Si cum saracia naste in primul rand ignoranta si prostie, susotelile si capetele intoarse le puteam observa fara un efort prea mare, dandu-si cu parerea in felul lui fiecare despre extraterestrul in costum de ciclist pripasit prin gara lor, in frunte evident cu taximetristii (de multe ori apartinand unei "natiuni conlocuitoare"), acesti vajnici reprezentanti ai "clasei muncitoare" care numai muncitoare nu mai este.
Asa se face ca la ora 07:15, pedalele bicicletei se pun in miscare, nerabdatoare sa topeasca distanta planificata de 730 km ce separa orasul Petrosani de orasul Roman, situat pe teritoriul judetului Neamt, iar eu sa respir un aer curat, dar si de libertate si placere a pedalatului deopotriva. La inceput de drum orice obstacol sau portiune de drum mai dificila nu pare a sta in calea mea, dealul Banitei din imediata apropiere a Petrosaniului nici macar nu ma ajuta sa-mi fac incalzirea, dar coborarea ce a urmat la viteze de peste 50 km/ora m-a facut sa savurez din plin atat privelistea, cat si adrenalina provocata de viteza destul de mare cu care ma deplasam.
Pentru a urma firul normal al cursului acestei ture, am sa las pozele mai mult sa "vorbeasca" despre locurile prin care am trecut, iar la sfarsit cateva concluzii. Nu am sa "tai" nicio poza din cele facute, nu am sa prelucrez nicio poza, pur si simplu le iau pe toate de pe aparat asa cum au fost ele facute in acele momente. Asadar, iata-le:
Asa statea bicleta mea in trenul de Petrosani, care venea de la Mangalia si mergea pana la Arad. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce intarzieri reusea sa ajunga acest tren...
Cateva poze cu gara din Petrosani intr-o banala zi de august 2013...
Dupa alte cateva mici urcari dupa Dealul Banitei, mi-am completat rezervele de apa de la un izvor ce nu apre in aceasta poza, si ma pregateam de una dintre cele mai frumoase coborari de pe intregul traseu...
Una dintre cele doua femei care faceau autostopul a fost amabila sa imortalizeze momentul si locul prin care ma aflam...
O placere a mea a fsot sa fotografiez intrarea in localitatile importante, sau mai cunoscute prin care am trecut. Doamnelor si domnilor, va prezentam orasul...Calan!!!!
Sub podul care se vede in fata borna kilometrica anunta ca pana la Brad nu mai este decat un singur kilometru...
Muzeul de la Tebea, un cimitir prin excelenta, unde nu am fost primit pentru ca in posesia mea se afla o bicicleta, iar oamenii cine stie ce si-au inchipuit, poate ca ma apuc sa fac ture printre morminte si cruci. Asa ca am facut poze de afara si m-am resemnat in fata unei asa prostii...
A venit vremea schimbarii judetului in care ma aflam, si sperantele intr-un asfalt de o mai buna calitate cresteau, dar pana la urma s-a dovedit a fi o speranta desarta ce a disparut odata cu primii kilometri parcursi prin judetul Arad...
Pentru ca in precedenta tura, am fost intrebat pe Transalpina nici mai mult nici mai putin daca sunt roman, iar raspunsul meu i-a uimit pe acei oameni care credeau ca romanii nu fac sport (cam asa este, dar fara sa exageram totusi), m-am gandit ca ar fi cazul sa arat cumva in felul meu ca sunt din Romania, si ca romanii incet-incet isi vor indrepta fata spre sport...sper ca nu dupa ce vom scapa de saracia din tara, pentru ca asta inseamna niciodata...
Avea sa urmze o coborare si o urcare ce a scos din mine toate toxinele si nicotina acumulate in cei peste 14 ani de fumat permanent (pana in 2008)...
La sfarsitul acestei zile, pe la ora 18:30 am reusit sa gasesc in Campani o pensiune unde sa dorm, la capatul unui drum care m-a facut ca seara cu mare greutate sa mai articulez cateva cuvinte, drum care s-a intins pe nici mai mult nici mai putin de 206 kilometri. Nu acelasi lucru se poate spune despre felul in care am sorbit doua beri, in acele momente as fi putut "articula" gatlejul pentru doua butoaie cu bere daca ar fi fost disponibile.
Nu stiu cate se pot vedea in aceasta poza, dar de aici incepea urcarea propriu-zisa spre Arieseni. Urmau circa 13 km de urcare pura pe serpentine, prin padure, dar din fericire ajutat din plin de racoarea specifica muntilor...
In acest punct urcarea a luat sfarsit, urmand a avea o coborare frumoasa ca peisaje, dar plina de gropi, numai pe intinderea Arieseniului avand parte de asfalt propice unei coborari de vis...
In departare se vede o casa de unde 2 caini s-au luat de mine; nu era nicio problema sa-i calc, dar imi era frica sa nu sara si alti caini intre timp. M-am oprit, am trecut pe langa ei si apoi i-am lasat in pace sa latre pana se satura...
Gata...aici se termina cea de-a doua traversare a Muntilor Apuseni, si deja promisiunea unui drum mai bun incepea sa prinda contur din fericire. Cum cineva acolo sus ma iubea, pentru a recupera din timpul pierdut pe aceste drumuri improprii pentru o bicicleta de viteza, mi-a trimis putin vant ajutator, ceea ce mi-a dat aripi, si din ce imi faceam probleme ca nu ajung nici macar pana la Turda, deja ma vedeam nici mai mult, nici mai putin la Targu Mures. De aici si pana la Targu Mures era o distanta de circa 90 kilometri, nu imposibil de parcurs pe un drum bun si cu ceva vand ajutator, dar oboseala incepea sa-si arate coltii din ce in ce mai mult, si odata cu ea parca si vointa de a ajunge mai incolo de punctul propus, anume Ludus, judetul Mures se termina...
Ziua a doua ia sfarsit aici (pe la ora 19:00), odata cu aventurile legate de gasirea unei pensiuni unde sa bag cornul in perna. Dupa indelungi cautari si preumblari prin Ludus, tocmai cand am renuntat si am plecat mai departe cu speranta de a gasi ceva, imediat la iesirea din localitate la un motel, locurile libere isi asteptau clientii...
Targu Mures...daca eu am vorbit in limba romana, mi s-a vorbit in limba romana, si inca foarte frumos, dar parca nativ aici se vorbeste alta limba, stiti voi care...
Muntele nu mai avea rabdare cu mine si incepeau portiunile unde era de urcat mai mult sau mai putin. Acolo unde asfaltul este in regula, bicicleta parca merge singura, se simtea ca acolo cursiera era cea mai potrivita bicicleta...
Intentia mea nu a fost sa fotografiez masinile sau oile, ci cainii cu care nu mi-as fi masura nicidecum fortele...astia da caini, nu javrisimele din capitala...
Desi printre prioritatile mele nu intra fotografierea bisericilor, convins ca intre mine si Dumnezeu nu am nevoie de intermediari, altceva nu prea ai ce fotografia prin Toplita...
Mausoleu dedicat soldatilor din Primul Razboi Mondial, cu piese de artilerie din cel de-al Doilea Razboi Mondial...
Ce au cladit unii prin jertfa lor, au stricat altii prin judecata lor cea stramba si preocuparile lor pentru binele propriu 22 de ani mai tarziu, ingropand visul unei Romanii Mari. Ati ghicit: Carol al II-lea, inclusiv urmasii sai...
Unii maghiari vor totusi autonomie. Nu se poate reproduce aici ce sa le dam pe la bot, de parca i-ar hrani mai bine aceasta autonomie si le-ar umple burtile lor, nu tot politicieanilor care le dau apa la moara cu tampenii d-astea...
O vale superba, merita vizitata mereu, lasati la o parte prejudecatile legate de ungurime daca le aveti...Pentru oamenii simpli, nu am vazut a conta etnia...
Va rog sa va inchipuiti ca pentru aceste 2 poze a trebuit sa ma feresc de paznicul de acolo care interzicea pozele, motivand ca el apara un "obiectiv strategic"... un amarat de paznic era pus sa apere un baraj, care odata disparut ar fi inundat cred peste un sfert din Romania, dar care isi facea datoria interzicand pozele...l-am pacalit destul de usor...
Ramane una dintre cele mai frumoase calatorii, o mare bucurie pentru mine si o satisfactie deosebita adusa de aceasta frumoasa pasiune zic eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu